Home » D:News » Creierele atleţilor evoluează diferit de cele ale oamenilor obişnuiţi

Creierele atleţilor evoluează diferit de cele ale oamenilor obişnuiţi

Creierele atleţilor evoluează diferit de cele ale oamenilor obişnuiţi
Publicat: 18.01.2013
În ultimul timp, media a creat imaginea atleţilor buni dar nu şi foarte înzestraţi din punct de vedere academic. Acum, un nou stadiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California vine să demonstreze că acest stereotip nu reflectă realitatea.

Cercetătorii au descoperit că şoarecii care au fost crescuţi selectiv pentru a face exerciţii fizice aveau creiere mai mari decât restul şoarecilor.

Studiul a fost realizat pe şoareci crescuţi selectiv timp de 20 de ani, ceea ce înseamnă că au fost examinate 65 de generaţii de animale de laborator. 

Prin disecarea creierelor prelevate atât de la şoareci obişnuiţi, cât şi de la şoareci atleţi, specialiştii au descoperit că aceştia din urmă aveau  mezencefalele cu 13 procente mai mari. Mezencefalul este responsabil pentru învăţarea prin recompensă, motivaţie şi formarea comportamentului. Mai mult, s-a constatat că în cazul şoarecilor atleţi, chiar şi zonele non cerebeloase erau mai dezvoltate, comparativ cu cele ale şoarecilor obişnuiţi. Cu toate acestea, şoarecii sportivi nu aveau cerebele mai mari decât ceilalţi şoareci. 

„Descoperirile susţin teoria evoluţiei în mozaic a creierului”, au declarat autorii studiului. De fapt există două versiuni ale acestei teorii. Una dintre ele susţine că înmulţirea selectivă pentru transmiterea unei trăsături ar determina o evoluţie doar în anumite regiuni ale creierului. Cealaltă teorie sugerează că înmulţirea selectivă duce la dezvoltarea întregului creier. 

În ciuda acestor descoperiri, constatările în ceea ce priveşte subiecţii umani nu sunt foarte clare. „La oameni, este posibil ca diferenţele individuale referitoare la înclinaţia spre exerciţii fizice să fie asociată cu mărimea mezencefalului. Totuşi nu putem şti sigur asta deoarece nimeni nu a studiat relaţia”, a declarat autorul studiului Theodore Garland. „Dacă ar fi fost posibil să supunem bebeluşii la teste RMN, înainte să înceapă să facă exerciţii fizice şi dacă i-am monitoriza pe măsură ce ar creşte, atunci am putea observa această legătură”, a mai adăugat Garland. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii